Declarații de avere și interese

Declarațiile de avere se fac în scris, pe propria răspundere, şi cuprind drepturile şi obligaţiile declarantului, ale soţului/soţiei, precum şi ale copiilor aflaţi în întreţinere și vor cuprinde toate datele și informațiile solicitate de formular (funcție, CNP, domiciliu), potrivit modelelor prevăzute în Anexa nr. 1 din Legea nr. 176/2010
Declaraţiile de interese se fac în scris, pe propria răspundere, şi cuprind funcţiile şi activităţile prevăzute în Anexa nr. 2, din Legea nr. 176/2010, potrivit prevederilor Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit legii, declarațiile de avere și declarațiile de interese (depuse începând cu luna octombrie 2010) se afișează pe pagina de internet a instituției prin anonimizarea adresei imobilelor declarate (cu excepția localității unde sunt situate), adresei instituției care administrează activele financiare, a codului numeric personal, precum și a semnăturii.

Declarațiile se depun anual, până la data de 15 iunie.
Actualizat la 19.06.2023
# Nume, prenume Declarație de avere Declarație de interese
01 Dumitru Ion
02 Filip Onișor
03 Harap Dumitru
04 Mititean Petre
05 Mititean Traian
06 Mititean Virginia -
07 Pavelea Anchidim
08 Pop Vasile
09 Sărmaș Floarea
10 Zăgrean Maria

Arhiva 2022 (format ZIP)